luni, 29 iunie 2009

Empire of the sun

AnneMarie a descoperit o melodie a trupei mai sus mentionate. Chiar nu suna rau! Au si un album - Walking on a dream

duminică, 28 iunie 2009

Crede si nu cerceta!

Cum stati cu speranta?

sâmbătă, 27 iunie 2009

Il Calcio Herastrau

Sambata seara aveam chef sa ies, nu aveam bona, bunicii erau plecati, unde sa mergem? - hai in Herastrau - Il Calcio e pozitionat suficient de bine atat pentru parinti cat si pentru copii, terasa satisfacind ambele parti. Vreme buna, atmosfera placuta si lume amestecata. Cam aici se opresc aprecierile. Nu ma voi referi la imposibilitatea platii cu cardul (e deja brand NEGATIV), ci la serviciile extrem de slabe - comenzi intarziate sau gresite. Banuiesc ca sunt in asentimentul vostru atunci cand nu gasesc scopul limonadei calde. Ceea ce a pus capac a fost tiramisu. As putea spune ca e prajitura mea preferata si, in consecinta, am incercat-o in mai multe locatii pana m-am hotarat sa mi-l fac singur. La Il Calcio era printre cele mai bune, cel putin din Bucuresti. Azi am recidivat vazindu-l si am comandat. Mare greseala. Ati mancat vreodata tiramisu cald? Absolut horror. Ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns proportia piscot - crema era mai mult decat defavorabila cremei; iar crema avea doar vagi urme de mascarpone, constind din frisca vegetala si gelatina. Evident ca aici nu vorbesc despre o prajitura si un restaurant, ci despre ideea de brand si standard in Romania. Nu pot intelege de ce nu sunt respectate niste standarde, din moment ce au fost atat de bine primite de consumatori. Cam cat o sa mai functioneze lucrurile in majoritatea lor dupa celebrul dicton: "Las-o ba, ca merge asa!"?

joi, 25 iunie 2009

miercuri, 24 iunie 2009

2014

Cam asa s-ar vedea un oras prin ochii mei...


Pentru perspectiva unei tari ne vedem in 2014?

marți, 23 iunie 2009

luni, 22 iunie 2009

Localizare

Ma gasiti la camera 34!

duminică, 21 iunie 2009

Delft si Rotterdam

Delft - oras universitarPiata mareLa Delft s-a suit vaca in copac...Au si ei ecologistii lor... Nu prea mi-a placut Rotterdam-ul, dar cred ca ii doare in statuie de parerea mea

sâmbătă, 20 iunie 2009

Haga in imagini

La indemnul lui Basileu m-am sprintenit un pic, iar mai jos vedeti rezultatul:



Ce mai fac olandezii in WE?
Dar poate nu va place muzica...

Sau poate nu stiati de plaja?


In concluzie -oricat de mic ai fi poti lasa urme in lumea asta, iar daca familia te sustine esti greu de ignorat...

vineri, 19 iunie 2009

Universitatea de ospatari - sectia tinichigerie

Am un spasm - Basescu vrea o tara perfecta in care toata lumea are de lucru: 3 categorii sociale sunt ridicate la rang de exemplu, ocupind spectrul: tinichigiul, ospatarul si CONSUMATORUL. Simplu, nu? Orice consumator-jucator are nevoie de un ospatar sa il serveasca si de un tinichigiu sa repare! Pai asta e reteta de succes: Prezenta mica la vot, mase cu nivel redus de dileme existentiale si presedinte pe viata!

joi, 18 iunie 2009

miercuri, 17 iunie 2009

Muenchen - ultimul bal

Nebunie, intoarcerea acasa. 6 ore escala in Muenchen. Hmmm, luati S1 sau S8 (S8 e mai rapid daca sunteti 5 luati biletul de grup pe toata ziua) si in 40 de minute sunteti in mijlocul buricului Bavariei - Marienplatz. O plimbare scurta si am ajuns in Karlplatz. M-am lasat invins de un Wurst si Sauerkraut, care au fost urmate apoteotic de un strudel de mere in sos de vanilie si acompaniat la cerere de o bila de inghetata (tot de vanilie). Vacanta s-a incheiat intr-un miros nocturn de tei ce pusese stapanire pe Bucuresti....

marți, 16 iunie 2009

Haga - Delft - Rotterdam

Daca va e in drum, opriti-va in Haga macar o jumatate de zi. Plimbati-va prin oras purtati de armonia lui. Atmosfera este relaxata si veti gasi oameni foarte primitori. Va recomand un bistro - revin cu poze.
Daca vreti sa va simtiti iar studenti, dar intr-un mic orasel de poveste mergeti la Delft. Plimbati-va un pic pe stradutele inguste si zaboviti in piata centrala.
Rotterdam -nimic special, port si cam atat.

luni, 15 iunie 2009

Brugge - Miros de flori de tei

Amsterdam luni dimineata, cer mohorat. Trezit, spalat, imbracat, urcat in masina, plecat. Trafic, nebunie, blocaje. Autostrada, aglomeratie, ploaie. Granita Belgia, ploaie torentiala. Brugge – cer senin si un soare timid, 20 grade, nici urma de nor. Recomand evadarea. Un oras extrem de placut si de cald, familiar daca vreti. Odata trecut de portile orasului patrunzi intr-o alta lume. Case superbe, atent decorate, canale ingrijite (pentru 6 euro puteti explora orasul de pe canale), oameni zambitori. Dupa cativa pasi ajungi in piata mare. Cladirile o delimiteaza discret, completind-o. Turnul e inchis lunea, asa ca daca vreti sa admirati orasul din inaltul cerului planficati calatoria. 3 biserici impunatoare strajuiesc solemne orasul. Lasati-va purtati de pasi si explorati orasul. E extraordinar! Vreti shopping? Aveti de unde! Vreti romanta? Exista din plin – parfumata de teii infloriti ce au pus stapanire pe oras. Te poti indragosti oriunde in lumea asta, dar daca se intampla in Brugge, cu siguranta nu vei mai lasa persoana sa plece de langa tine niciodata.
Va e foame? – recomand terasele din piata mare sau de pe strazile adicente. Nu ezitati sa incercati gaufre-le de la colturile de strada, lasindu-va imbiati de mirosul cuceritor.
Plecati seara din oras profitand de serile lungi ce premerg noptile aproape albe…

duminică, 14 iunie 2009

sâmbătă, 13 iunie 2009

Amsterdam - restaurante

Daca aveti drum prin Amsterdam nu ratati strada Korte Leidsedwarsstraat. Multe restaurante mici cu terase, papa bun. Daca sunteti amatori de coaste - mergeti la Maya restaurant - pe la numarul 111 - coaste (all you can eat) si friptura delicioase. ENJOY!!!

vineri, 12 iunie 2009

Reforma?

Plecarile astea din tara imi dau tot felul de idei. Azi am realizat ca ma cam supara ideea ca as vrea sa ma mut din Romania, cautind normalitatea. Este Romania compromisa ca tara? Basileu zicea intr-o zi ca pentru a schimba ceva asta ar trebui sa intram in partide si sa incepem sa le reformam din interior. Eu nu cred in varianta asta. Partidele din Romania sunt compromise la nivel structural –toate posturile cheie fiind blocate cu persoanele “potrivite”, asa ca ar trebui creata o organizatie noua care sa se implice in educarea societatii. Vorbeam azi cu un bun prieten si incercam sa estimam cam de cati ani ar fi nevoie pentru a schimba ceva in tara asta. Eu am zis 10-15 pentru ca lucrurile sa inceapa sa se miste. Voi cam cat ziceti? Ati fi dispusi sa va ocupati de asta in perioada respectiva?

joi, 11 iunie 2009

Criza la Amsterdam

In plimbarile mele am ajuns pe la Amsterdam. Cu regret va spun ca e criza, iarba e mai putina, fetele sunt mai putine si mai urate. Din ciclul criza si globalizarea, 2 vitrine erau ocupate de romance... traiasca Moldova...

miercuri, 10 iunie 2009

marți, 9 iunie 2009

Votantii Elenei B

Conform companiilor de sondare a opiniei publice EBA a fost votata de intelectuali. Intotdeauna mi s-a parut mie ca intelectualii astia sunt cam megalomani, nu de alta dar cine mai merge la vot cu autobuzul?

luni, 8 iunie 2009

Dileme electorale

Nu am fost la vot -nu pentru ca as fi vrut sa sanctionez pe cineva prin neexercitatrea acestui drept, ci pentru ca nu am ajuns pur si simplu. Mult timp am refuzat sa cred ca Miorita este altceva decat o balada, dar incepe sa ma loveasca evidenta. In tara asta mersul evenimentelor e decis de minoritate (vezi prezenta la vot) si de autocar (o metoda alternativa de votare). De 20 de ani ne luptam cam cu aceleasi probleme, ne inecam in aceeasi mlastina politica si ramanem pasivi in fata lipsei de optiuni. Ma intreb oare ciobanul anonim atat de celebru sintetizeaza perfect istoria, evolutia si mentalitatea acestui popor? Apasati de scarba de acum prezidentiala, ne inclinam in fata destinului si asteptam resemnati sfarsitul? Indraznesc sa cred (si datorita oamenilor din jurul meu) ca noi putem mai bine. Si atunci ce e de facut? Ce ar trebui sa se intample sa ne urnim si sa nu mai vrem sa avem de ales intre Fata lui Tata care supune candida la perversiuni limba romana, Jiji Mantuitorul, Vadim fara medicatie, eunucul Geoana, garantul Vanghelie, si pigmeul (fara conotatie fizica) Boc? Nu am obosit oare de dictonul care ne guverneaza viata "La vremuri noi, tot NOI"? Care NOI???, ca e vorba de ei.. Asa-zisii intelectuali ii canta in struna lui Traian -marele presedinte, fara a avea o urma de coaie sa ii bata obrazul pentru diversele marlanii.
Retoric ma gandesc daca poporul asta nu se poate rupe de istoria asta recenta si nu poate pleca in directia buna? Chiar avem nevoie de o dictatura si de domnitor strain pentru a face lucrurile cum trebuie?

duminică, 7 iunie 2009

Fashion

Bahtalo! Mi-a folosit vacanta!!! In timp ce ma ardeam pe plaja m-a lovit evidenta si am inteles care e scopul ochelarilor de soare supradimensionati. La inceput ma gandeam ca sunt retro, moda chestii... Nu, complet gresit. Acest tip de ochelari a fost readus la viata pentru femeile ingrozitor de urate. Oricat de urata ar fi, daca isi aranjeaza bretonul un pic si poarta ochelarii mai sus mentionati va parea diva divelor. Singura instructiune e sa nu ii scoata pana nu e cu adevarat bezna...

sâmbătă, 6 iunie 2009

Recunoasterea internationala

Zilele trecute eram la restaurantul hotelului (in Turcia). La un moment dat se apropie o rusoaica zambind. Ma abordeaza cerindu-si scuze pentru deranj si ma intreaba daca sunt din Romania. Raspund afirmativ si imi zice zambind larg : Semeni cu Smiley....

vineri, 5 iunie 2009

joi, 4 iunie 2009

O seara de mai la palat... in imagini

Am promis si ma tin de cuvant!

Pasi:

1. http://www.danielphotography.ro/
2. Apasati ENTER SITE
3. Mergeti la ACCES CLIENT
4. Parola: mihnea123

miercuri, 3 iunie 2009

Rugaciune pentru tata

Azi tata ar fi implinit 70 ani. Imi spunea mereu ca dupa 70 ani s-ar fi oprit din munca si s-ar fi bucurat de avantajele vietii de pensionar. Imi e atat de dor de optimismul lui si de bucuria cu care isi sarbatorea fiecare aniversare. Mi-as fi dorit sa ii pot spune LA MULTI ANI! astazi...
Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitului robului Tau -Constantin, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.

marți, 2 iunie 2009

luni, 1 iunie 2009

LA MULTI ANI PENTRU COPILUL DIN NOI!

Azi Mihnea a inotat (cu aripioare - NU, nu trebuia sa zboare!) pentru prima data. Eram in piscina mare si a inotat 2 latimi de bazin singur (12m), fara nici un fel de ajutor. M-am lasat purtat si inclus in bucuria lui pura. A fost un cadou superb si emotionant pe care el ni la facut de ziua copiilor!
Pentru el, pentru copiii vostri si pentru copiii din voi am pus un link (lui Mihnea ii place foarte mult)!