Tandemul Borcea - Mos Craciun

E din ce in ce mai clar ca Borcea nu a fost cuminte si l-a suparat pe Mos Craciun, fluierind multiplu in diverse biserici. Dupa cum am mai spus, Dinamo nu are atitudinea necesara pentru a face performanta in Liga Campionilor. Poate pierderea titlului va fi o lectie utila!

Hotelurile de 5* si criza

Ma intreb oare daca turismul e afectat de criza. Intr-o perioada in care preturile au o tendinta descendenta, la excursii observam o evolutie contrara. Preturile pachetelor turistice au crescut sensibil anul acesta (si ma refer la pretul in Euro, nu la cel generat de diferenta de schimb Euro-Leu). Cu toatea astea hotelurile din destinatiile traditionale sunt pline de turisti. Si totusi s-a mai schimbat ceva – calitatea serviciilor:
- E oare posbil ca peste 60% din angajati sa nu inteleaga limba engleza?
- E firesc sa se faca economie la sucurile naturale?
- S-a infiintat de curand pachetul de vacanta cu papuci de baie inclusi, iar daca nu ai optat nu primesti? (e ca la sea view?)
- Ce se intampla cu snackbarurile ? De ce se deschid la 12 cand la 1 incepe pranzul?
- E normal ca toboganele pentru copiii mici sa fie deschise pana la ora 5 (cand toti copiii dorm)?
- Daca tot e un hotel de 5*, nu ar trebuie sa existe chelneri atenti la dorintele tale? Cam cat trebuie sa astepti pentru un pahar de apa?
- De ce iti poti bea cafeaua doar la bar si nu in camera (trebuie sa platesti room-service daca vrei sa bei in camera)?
Si cea mai mare obraznicie – daca nu onorezi rezervarea (facuta cu cel putin 24, daca nu 36 ore inainte) la un restaurant ”a la carte” esti taxat cu 25 euro/persoana (rezervarea se poate anula cu minim 24 ore inainte)!!!

Romania mare sau deloc…

Ziua 2: Mihnea a descoperit toboganele de apa. A fost nevoie de lacrimi si 50-60 de argumente (printre care o dalta si un ciocan) pentru a-l desprinde de acolo. Spre seara a caftit un pui de rus sub privirile tatalui acestuia. Judecand dupa directia in care merg evenimentele, fie ne luam Basarabia inapoi, fie in scurt timp va trebui sa invatam rusa!

Blog de vacanta

Ziua 1. Trezit, facut bagaje, taxi, aeroport, zbor scurt si relativ ok. Odata ajunsi in Antalya incepe distractia - Mihnea cel nedormit si fascinat de apa, vrea la toate stropitorile si fantanicile - ce mai conteaza coada de la vize si controlul pasapoarte - APA e pe primul loc. Dupa o ora de joculete distractive - prinde copilul ca turcii nu sunt foarte glumeti - am invins, iar la nervii nostri puteai canta mai ceva ca la un Stradivarius. Reusim sa ajungem la hotel. E grandios, ba chiar usor opulent. Complexul este impresionant. Multime de restaurante si terenuri de tenis (10!!!). Mihnea activ ca de obicei - face schimb de cataroaie cu copiii unor rusi. Ma tot gandesc cum se va solda schimbul si prin prisma faptului ca pumnul tatalui lor este cam cat capul meu, iar cu Mihnea nu se negociaza usor!!! Traiasca infratirea intre popoare! Va mai povestesc maine!

Despre femei...

Azi, de parca ar mai fi fost nevoie, am avut inca o data confirmarea faptului ca femeile de varsta fertila au o periodicitate cu DOAR doua faze: Menstruatia propriu-zisa si sindromul premenstrual... Va invit sa ma contraziceti!

Joburi de criza

Solar angajam artisti sufletisti pentru retusarea manuala a imperfectiunilor rezultate in urma procesului de bronzare!

Va bagati?

O seara de mai la palat...

Azi am furat o ora timpului - de mult nu mai reusisem asta. Suna ciudat, nu? Asta am facut pentru o ora - m-am rupt de cotidian si am evadat intr-o lume complet diferita. Am fost cu Mihnea si Ruxandra la palatul Mogosoaia sa facem niste poze. Am alergat pe alei, am asistat la primele lectii de zbor ale unor pasarele, le-am incurajat, le-am alergat, am ascultat broastele, am sarit garduri, ne-am ascuns in parfumul trandafirilor albi, ne-am plimbat pe marginea lacului, am cautat printese in turnurile palatului si, pentru a prelungi momentul am facut multe poze. O sa va arat saptamana asta....

Scoala de fotbal Dan Petrescu

Unirea Urziceni - Dinamo Bucuresti 1:0

Arogantul Borcea - cea mai buna shakira din fotbalul romanesc - a mai primit o lectie. Nu ca i-ar folosi si de maine s-ar undui mai cu talent si folos! Unirea Urziceni - o echipa dintr-un oras mic, dar nicidecum o echipa mica - a reusit un meci extraordinar jucind ca niste profesionisti. Nu vreau sa discut aici cine ar merita mai mult sa joace in Champions League, dar cred ca Dinamo nu arata foarte pregatita - nu ma refer doar la nivelul echipei, ci mai ales la mentalitate - Dinamo este o imagine care nu este sustinuta de elemente esentiale cum ar fi dorinta de performanta, modestia si respectul fara adversari. Poate aplicand modelul implementat de Dan Petrescu si Mihai Stoica la Urziceni, fotbalul romanesc va creste valoric in urmatorii ani.

Ingeri si demoni

Hmmm, am fost la film in seara asta: Ingeri si demoni. Premize bune - faci un nou film dupa unul cu subiect controversat (Codul lui Da Vinci), iei ca tema religia si mai ai si un scandal ca nu ai putut filma la Vatican (e foarte vizibil ajutorul computerului la unele scene....) - incasari pe masura. Am vazut varianta digitala a filmului si o recomand - culorile sunt mai bune, iar claritatea (definitia) e superioara.

Filmul in sine nu exceleaza - desi scenele sunt foarte scurte(fiecare prezinta evenimentele dintr-o ora), nu reusesc sa pastreze ritmul alert al cartii. Situatia se remediaza totusi spre final. Din cauza constructiei filmului - cumva ingramadit - actorilor nu li se lasa loc pentru a-si etala talentul. Ca idee, unii actori nu sunt foarte fericit alesi, sugerind oarecum rolul si evolutia lor in film. Nu spun mai mult ca poate vreti sa vedeti filmul!

PS. Un mare minus la iesirea de la film doar unul dintre cele 3 automate pentru plata parcarii functiona...

Manchester - Decembrie 2006

Intr-o dimineata rece ma urc intr-un taxi. Dupa o conversatie spumoasa despre preturi, integrare in UE, efectul anotimpurilor asupra agriculturii, ajung la aeroportul HC. Privesc cu suspiciune tabela si ma indrept cuminte si resemnat spre check-in C. Aici, ce sa vezi (daca va intalniti cu Murhpy sa il felicitati din partea mea) toate ghiseele goale, numai cursa mea de Munchen este foarte populara si populata. O superba coada imi zambeste gales. Ma asez si ma simt ca ultimul om. In scurt timp scap de senzatie cu ajutorul a 4 cetateni onesti ce se inghesuie sa imi ia titlul prospat adjudecat... Evident un singur ghiseu. Dupa ce isi mai potolesc emotiile provocate de plecarea unei colege (doamnele de la check-in nu zboara?, nu de alta dar par atat de vii...) se mai deschide un ghiseu de business si inca unul de economy.
Ajung la ghiseu, imi dau bagajul la cala si cer o punga transparenta de plastic pentru...cosmetice – da, exista un mic metrosexual in noi toti (Miule nu esti singur!), un pic de strugurel cu nuca de cocos nu are cum sa faca rau. In plus nu se stie cand ai nevoie de buze moi si catifelate... Intr-un final ajung in avion, ma instalez confortabil, ma mufez la versiunea portabila a marelui NY si ma las purtat de Robbie Williams si al lui Mr Bojangles. Dorm si ma trezesc doar pt a manca sandwichul cu cascaval. Un domn prea prietenos si generos (130 kg presupun o anume jovialitate) incerca sa intre cu mine in vorba, dar fara prea mare succes. Din pacate, nici zambtele lui discrete si nici privirile galese nu ma incurajeaza prea tare. La momentul oportun solicita un pahar de vin rosu si apoi ma intreba de ce nu am cerut si eu. Probabil ca privirea mea de anti-alcool, l-a facut sa dea putin inapoi, dar sa revina cu un argument solid: stiu ca e cam dimineata, dar e atat de bun vinul rosu de Lufthansa... Pentru a completa tabloul : avea 40-45 de ani si citea Copiii capitanului Grant. Ploua la Munchen spre dezamagirea domnului care imi traducea ceva din germana, desi intelegeam perfect. Apoi, ca orice news-provider care se respecta, m-a anuntat ca nu mai ploua, dar soseaua e uda. Ne despartim fara regrete din partea mea.
Ma plimb putin prin aeroport si ma indrept spre poarta. Astept si ma imbarc. Primesc o carte de emigrare si imi aduc aminte de Ucraina...ce vremuri – a mai trecut un an. Ma urc in avion si incep sa lucrez ceva – o prezentare pentru un meeting- premiera pt mine.
Fara ca nimic memorabil sa se intample ajung la Manchester. Cobor din avion, imi iau bagajul si apoi sunt placut surprins sa aflu ca am un ghiseu numai al meu (Irlanda si alte tari), spre deosebire de toti ceilalti calatori din avion care formeaza o coada deloc de neglijat in dreptul inscriptiei UK and EU.
Un om de ordine se apropie de mine deschizindu-mi un nou culoar. Glumeste cu mine, fara sa intelg ce zice, iar apoi despre privilegiul meu de a avea un ghiseu la dispozitie. Deja ma simt mai bine decat in Germania, pare tipul meu de tara – oameni relaxati, care glumesc mult. Trec de mult mai seriosul domn de la pasapoarte. Ies din aeroport si ma urc intr-un adevarat cab. Ma napadesc amintirile de la nunta. Din nou o senzatie de familiaritate si confort, dublate de un sentiment ciudat de apartenenta la un loc in care nu am mai fost niciodata.
Impotriva tuturor predictiilor meteo, un soare lenes imi ureaza bun venit. Calatorind in taxi, departe de centrul orasului, ma las cuprins de visare pe un fond verde intens. Sa fie oare primavara?
Ajung la hotel, platesc taxiul si primesc drept rest 2 monezi oribile. Nu as vrea sa supar pe nimeni, regina e o doamna de treaba, dar banii sunt urati si le doresc sa treaca la euro.
Ajung la hotel si din nou sunt intampinat cu genul meu de ospitalitate –bancuri si ironii usoare.
Hotelul, un BW fara pretentii ma intampina cu un afis dragut – pereti vopsiti proaspat. Incerc sa ma indrept spre camera mea- 107 si inatnesc 102-103 104-105-106 -108, dar nic urma de 107. Intreb si aflu ca e mai departe, dupa niste usi. Intru in camera – mica, dar curata si bine utilata, am chiar masa de calcat si presa pentru pantaloni. Intru in baie si recunosc celebra chiuveta cu 2 baterii. Bine ai venit in Anglia!
In deschid bagajul si apoi plec putin in oras. Casele par la fel, dau un aspect unitar, dar nici pe departe uniform. Fiecare iti ramame in minte printr-un subtil detaliu. Pe strada ma intlanesc cu cei mai frumosi ochi albastri, dar toti sunt atasati unor creaturi inspaimantatoare. Contrastul e izbitor. Mult timp am fost convins ca Charles are o problema, dar acum as dori sa ma scuz si sa il felicit pentru Camilla. Diana – nu era din UK.
Ma plimb cam o ora, sunt departe de centru, dar ma simt atat de bine. Revin la hotel si ma pregatesc de meeting. Urmeaza 2 zile pline...

Sarbatoriri...

E prima oara cand nu il putem sarbatori pe tata si, desi stiu ca e intr-o lume mai buna, tot nu imi da pace gandul ca Cineva s-a grabit mult prea tare... Pomeneste-l Doamne si aseaza-l in dreapta Ta!

"Do not stand at my grave and weep,

I am not there, I do not sleep.
I am a thousand winds that blow.

I am the diamond glint on snow.

I am the sunlight on ripened grain.

I am the gentle autumn rain.
When you wake in the morning hush,

I am the swift, uplifting rush

Of quiet birds in circling flight.

I am the soft starlight at night.

Do not stand at my grave and cry.

I am not there, I did not die!"

Tupeul ca raspuns la lipsa de reactie

Nu sunt un consumator de televiziune. Zilele trecute, mai exact luni, am nimerit peste o emisiune in care era invitat Miron Cozma. Miron - luceafarul prafos al huilei, liderul gradinarilor pasionati de panselute din vara lui ‘90, bata lui Dumnezeu impotriva decadentei, lampasul spart al iluminarii natiei - "baiat" frezat cu gagica noua se autocaracteriza drept un rebel, spirit liber, mult mai rocker decat golanii pletosi din piata Universitatii, lipsit de orice urma de formalism, citez "dupa cum vedeti nu umblu in costume ca toata lumea, ci am venit in camasa". Pentru o imagine mai clara - camasa era un plastic negru lucios inchis pana in gat cu nasturi - avand incrustate nestemate negre. Dar nu moda este subiectul de azi. Acest gunoi social perora despre pretentiile personale de a candida la functia de presedinte al Romaniei. Intrebat despre compatibilitatea dintre functia enuntata anterior si implicarea sa in momentele inaltatoare de consolidare a democratiei, a tinut sa precizeze ca e absolut nevinovat, mai mult, ca institutiile statului nu l-au pus sub invinuire si ca securistii au fost cei care au condus ostilitatile. Nu discut aici despre interese si partea sa de vina, dar mi se pare absolut incalificabila "candoarea" discursului sau. In conditiile in care avem un presedinte jucator (constitutia e o joaca pentru domnia sa) si avand in vedere ca tara nu se indreapta nici pe departe spre ceea ce asteptam, ma intreb cam ce ar trebui sa se intample ca sa apara o reactie din partea societatii? Este aboslut evident ca pe fondul unei inertii a societatii civiile (care nu amendeaza prompt astfel de discursuri) combinate cu lehamitea existenta, loc de mai bine nu se intrevede, iar personajele de tipul celui descris nu numai ca nu vor inceta sa apara, dar vor fi chiar apreciate si vazute ca model.

Nenea Gica fata cu conventiunea

Nenea Gica nu e un personaj fictiv. Saptamana trecuta a plecat spre o lume mai buna sa faca echipa cu niste celebritati in manuirea pianului. Pastreaza o personalitate aparte. Daca intrai in incaperea in care se afla, era imposibil sa nu il remarci. Desi discret si modest emana un aer aristocratic. Mustata lui generaosa parea despinsa din lumea copilariei, vocea calda plina de povete - bunicul pe care oricine si l-ar dori. Ce mai, nenea Gica era ceea ce unii ar numi - un boier. Dumnezeu sa il ierte!
Nu am fost la inmormantare - poate pentru ca am vrut sa imi ramana in memorie asa cum l-am descris, poate pentru ca nu imi place desfasurarea plina de suferinta a procesiunii in sine si poate pentru ca nu prea cred in conventii si formalisme. Oare nenea Gica era un formalist? Nu ma intelegeti gresit, nu am indrept in directia opusa, dar cred in conventiile de bun simt - adica cele care nu fac rau celorlati. Spre exemplu nu fluier in biserica sau nu claxonez daca cineva a parcat pe locul unde de obicei imi las masina. Evident sunt niste exagerari, dar gresesc? Ieri cineva mi-a zis ca exista momente cand nu depinde de ce crezi si ce vrei, ci pur si simplu trebuie sa faci - recte trebuia sa merg la inmormantare pentru a fi vazut de rude, care in absenta mea s-ar fi putut simti vexate si chiar mai mult, in situatia inversa oare eu cum m-as fi simtit daca cineva nu ar fi venit... Sincer nu vad cum cineva care sufera o astfel de pierdere poate tine contabilitatea celor prezenti la eveniment. In plus cred ca pot fi alaturi in multe feluri, nu neaparat fiind la marginea gropii. Va invit sa combateti!

Asa s-a nascut blogul asta - ca un spatiu in care sa imi expun parerile - bune sau rele, revolta – indreptatita sau nu, dilemele si in care sa le ascult pe ale voastre. Nu cred ca e vorba de a produce o revolutie, dar nevoia de o schimbare de atitudine e deja o certitudine.

Cineva un pic mai destept decat mine a spus, citez" numai prostii nu au dileme!" asa ca blogul asta poate fi un bun inceput pentru o invitatie la gandire.

Ziua 1

..ziua 1 a inceput intr-o seara. Cochetez de ceva timp cu ideea de a-mi face blog. A inceput complet dezinteresat acum 3 ani in Paris - eram la un McD, profitind de internetul gratuit pentru a-mi verifica e-mailurile. Un "coleg de suferinta" s-a apropiat si m-a intrebat daca poate folosi priza de curent. I-am raspuns afirmativ. In timpul conversatiei, m-a intrebat daca am blog. Expresia fetei mele l-a facut sa continue - "Ai calculator si nu stii ce e ala blog??". Mi-a explicat, am replicat "Interesant..." si cam atat. La intoarcerea in tara l-am intrebat pe Fratello (aka D2) ce e ala blog. Mi-a explicat din nou si cam asta a fost. Peste un timp un var (aka Cristi) si-a deschis un blog si am inceput sa il citesc regulat si am continuat prin a adauga alte 2 bloguri pe lista mea.

De ce m-am hotarat in seara asta? O sa va spun maine...